luni, 28 septembrie 2009

Beat it?



De ce sa nu recunosc, ca ma emotioneaza filmuletul asta de fiecare data cand il vad.

vineri, 25 septembrie 2009

Berea – un aliment natural


Ca si la politica sau fotbal, la bere oricine spune ca se pricepe. Nici n-ar fi de mirare, pentru ca berea este mai veche decit politica sau fotbalul, avind o istorie de peste 8.000 de ani. O astfel de bautura a fost consumata in vechiul Babilon si in Mesopotamia, iar in Egiptul antic existau mai multe feluri de bere. Pe teritoriul Romaniei, chiar daca exista izvoare care atesta faptul ca geto-dacii consumau o bautura din orz, prima referire la berea propriu-zisa dateaza din 1366, cind, la o rascoala, a participat si un berar. Cea mai veche fabrica de bere de la noi a fost construita la Timisoara, in jurul anului 1718.
• Un litru de bere asigura un sfert din necesarul zilnic de aminoacizi esentiali
Cu timpul, s-a aflat ca berea are si alte efecte in afara de potolirea setei, datorita procesului de fermentatie. Parerea multor specialisti este ca berea poate fi incadrata in rindul alimentelor, datorita continutului ridicat in glucide si substante proteice. "Berea, in general, are o compozitie chimica complexa: glucide 4-5 la suta (dextrine, maltoza si glucoza), substante proteice 0,2-0,7 la suta, elemente minerale 0,1-0,4 la suta (din care potasiu 30-40 mg la litru, calciu 60-90 mg la litru, precum si magneziu, fier, sodiu, arsen, cupru, zinc, fluor, mangan etc), vitamine (B1, B2, B6, PP, acid pantotenic, biotina, inozitol, acid folic, acid paraaminobenzoic), substante amare, substante tonante, glicerol, acizi, substante colorante si aromatice, toate naturale. Berea ofera intre 280-57 Kcal/l. Avind o valoare nutritiva mare, poate fi considerata, pe buna dreptate, si aliment. In Romania, la ora actuala, se fac demersuri pentru a se scoate berea din grupa bauturilor alcoolice si introducerea ei in grupa alimentelor, ceea ce ar putea face sa coste mult mai putin", ne-a spus prof.dr. Traian Hopulele, de la Universitatea «Dunarea de Jos» din Galati. Parerea sa, argumentata de altfel, este ca "berea se constituie ca un supliment alimentar pretios in hrana omului, un litru de bere oferind 27 la suta din dieta zilnica necesara de aminoacizi ca metionina si lizina, 29 la suta din valina si 46 la suta din fenilalonina, acestia facind parte din cei 20 de aminoacizi numiti «esentiali», care constituie materia prima pentru proteine – «caramizile vietii»".
Glucidele si aminoacizii sint factori esentiali pentru obtinerea energiei si inducerea unor sinteze de noi proteine umane. Lipsa lor conduce la scaderea timpului de reactie, a capacitatii de concentrare si la scaderea fortei musculare.
• Adjuvant in bolile digestive, renale si cardiovasculare
Despre efectele terapeutice ale berii, dl Hopulele mai spune ca, datorita substantelor amare, se produce in mod reflex o crestere a sucului gastric, element strict necesar pentru o buna digestie: "Aceasta stimulare a apetitului, obtinuta si prin stimularea secretiei de gastrina, un hormon ce determina stimularea sucului gastric, permite o mai buna digestie si a altor glucide ingerate concomitent cu berea". De aceea, consumul moderat de bere este recomandat batrinilor si convalescentilor.
Prin continutul sau de apa, vitamine, aminoacizi, flavonoide si minerale, "berea se dovedeste utila si in numeroase conditii patologice: boli digestive (inapetenta, hipoaciditate), boli renale (diureza provocata de bere favorizeaza eliminarea nisipului urinar, prevenind formarea calculilor urinari) si boli cardiovasculare". Consumul ponderat de bere este pozitiv corelat cu prevenirea bolii ischemice coronariene, rezultate asemanatoare fiind comunicate si in cazul hemoragiilor cerebrale si bolilor arteriale periferice.
• Substantele din hamei au actiune anticancerigena
S-au facut diverse studii clinice, care au dovedit ca anumite substante, de exemplu xantohumolul si izoxantohumolul din hamei, inhiba dezvoltarea celulelor canceroase. Cercetari efectuate in Japonia (Okoyama University), atit asupra berii alcoolice, cit si asupra celei nealcoolice, ofera date cu privire la contracararea efectelor cancerigene ale unor compusi ce se gasesc in mincare, in urma prelucrarii termice a alimentelor. S-a constatat ca hameiul contine principii active anticancerigene si ca acestea ar fi flavonoidele, substante ce s-au dovedit toxice fata de celula canceroasa si indiferente fata de celula normala. Cele mai bune efecte anticanceroase le-au avut berea neagra si berea nealcoolizata.
Pentru ca berea nu are nici un fel de aditiv, dl Hopulele sustine ca este "una dintre cele mai pure bauturi". Mai mult, berea slab alcoolizata ar putea inlocui oricind, cu real succes, bauturile racoritoare pe baza de zahar, care conduc la obezitate.
Concluzia este ca un consum moderat de bere este benefic pentru sanatate si ca aceasta bautura naturala are atit calitati de aliment, fiind supranumita si "piinea lichida", de bautura racoritoare si, in anumite cazuri, de remediu terapeutic si chiar de adjuvant al medicatiei. (C.Paladuta, C.Iacob)

Sursa: evenimentul.ro

luni, 21 septembrie 2009

Cum sta treaba cu sexul


Ce anume trebuie sa cunoastem despre sex - si care nu este evident la prima vedere?
In primul rand, barbatii si femeile sunt diferiti. Privim sexul in mod diferit, hormoni diferiti curg prin sistemele noastre biologice. Natura avea nevoie de la noi de lucruri complet diferite si ne-a programat in mod diferit, pentru a obtine ceea ce era nevoie. Milioane de ani, natura a avut nevoie ca barbatii sa mearga din femeie in femeie, raspandindu-si samanta pentru ca specia sa traiasca. Iar femeile au avut nevoie sa se stabileasca intr-un loc si sa-si creasca copiii, pentru ca acestia sa devina adulti. Aceste impulsuri care ne anima sistemele de cel putin cateva sute de mii de ani, au transformat reactia instinctiva a barbatului la sex in "Trebuie sa plec" - in timp ce nevoile femeii au ramas la "Sa ne stabilim intr-un loc."
De aceea, este absolut necesar ca barbatii intelepti si femeile intelepte sa-si asume responsabilitatea cu privire la impulsurile puternice pe care sexul le declanseaza in noi toti. Cand o femeie a facut sex cu un barbat, in trupul acesteia se elibereaza hormoni care creeaza o legatura chimica - fie ca ea o doreste sa nu. Deci, este foarte clar ca nu e o idee buna sa fii atras de cineva care nu ti-a cerut-o in mod constient, benevol si asumandu-si deplina responsabilitate pentru aceasta.
Excitatia unui barbat, in pat, este impresionanta. Dar numai o femeie rece sau nesabuita mai poate sa creada ca zambetul pe chipul lui, atunci cand el vede zambetul de pe chipul tau, merita ulterior luni si ani intregi de nopti pline de suferinta. Si totusi, acea suferinta nu va intarzia sa apara, daca zambetul lui a reflectat doar dorinta trupului sau - si nu dorinta inimii sale.
Majoritatea barbatilor vor fi destul de cinstiti pe acest subiect, daca femeia are curajul sa ceara acest lucru. Ti-a spus oare, barbatul: "Faptul ca facem sex, inseamna cavoi continua sa te caut?" Ti-a spus barbatul: "Faptul ca facem sex, inseamna ca nu voi face sex cu alte femei?" Ti-a spus barbatul: "Faptul ca facem sex, inseamna ca intru impreuna cu tine intr-un loc sacru, in care a incerca sa te cunosc mai bine va deveni un factor dominant in viata mea?"
Deseori, femeile evita acest gen de conversatie: "Nu am vrut sa stric magia momentului. " Bravo! Dar unde e magia? "N-am vrut sa-l zoresc." Cum adica, poate sa faca sex cu tine, dar nu ar trebui sa raspunda la nicio intrebare? "El a spus ca era doar ceva intamplator, dar in noaptea aceea pasiunea a fost atat de intensa, incat am crezut ca n-a vorbit serios." Scumpa mea, e cazul sa te maturizezi!
Femeile, ca si barbatii, simt adesea un profund conflict interior, atunci cand e vorba de responsabilitatile emotionale generate de intalnirile sexuale.
Din fericire, pe masura ce avansam in varsta, disperarea, care reprezinta cei mai perfecti ochelari de cal, incepe sa mai scada - iar realitatea devine putin mai clara. In cele din urma, conversatia nu mai pare a fi un enorm sacrificiu, un mare distrugator de momente pasionale.
Cand sexul nu e magic, el nu ar trebui sa aiba loc. Iar atunci cand este magic, puterea lui nu ar trebui subestimata.
Schimbul de energie intre doi oameni care fac dragoste este cu mult mai important decat cred persoanele rationale. De aceea, o data ce sexul a avut loc, putem deveni atat de profund vulnerabili fata de cineva. Intrebarea e daca, a doua zi dimineata si in dimineata urmatoare, cineva poseda o asemenea structura a personalitatii, incat sa fie capabila sa sustina forta comportamentului de azi-noapte. "Oare ea va deveni o ventuza si o pisaloaga? Oare el se va retrage?" Deseori, in asemenea cazuri, femeile devin superactive, iar barbatii incep sa dea inapoi. Toate acestea constituie motivul pentru car, fara un oarecare angajament fata de o relatie mai serioasa, a face dragoste poate fi atat de riscant din punct de vedere emotional.

Marianne Williamson

vineri, 18 septembrie 2009

Inspiratia


Inspiratia e ceva care vine. Inspiratia e ceva care vine mai repede la altii. Inspiratia e ceva despre care vorbesc artistii si elevele de liceu cand scriu poezii. Orice om e din cand in cand inspirat.
Esti inspirat, cand ai bani putini. Esti si mai inspirat, cand ai bani multi. Esti inspirat, cand esti sanatos. Esti inspirat, cand lucrezi zilnic. Esti inspirat, cand esti informat. Esti mai inspirat, cand esti sef. Esti si mai inspirat, cand calatoresti.
Esti inspirat, cand te intrebi mereu ce e inspiratia. Esti si mai inspirat, cand nu e nevoie sa te intrebi. Esti si mai inspirat, cand termini de scris o carte, decat atunci cand o incepi. Esti deosebit de inspirat, cand esti laudat. Esti inspirat, daca iti place sa scrii. Esti mult mai inspirat, daca si scrisului ii place de tine.
Esti inspirat, cand mananci stevie. Esti si mai inspirat, cand mananci caviar. Esti mai putin inspirat, cand ti se spune: "Ce-i cu tine? Altadata parca erai mai inspirat." Esti tot timpul inspirat, cand ai de-a face cu oameni cinstiti. Esti mult mai inspirat, cand nu astepti totul de la inspiratie. Esti inspirat, cand ai de lucru. Esti si mai inspirat, cand toata lumea are de lucru.
Esti inspirat, daca dormi bine. Esti si mai inspirat, daca dormi cand trebuie. Esti inspirat, cand petreci timpul cu oameni iscusiti. Esti cu adevarat inspirat, cand scapi de complexul inspiratiei. Esti inspirat, cand ai un tel.
Esti inspirat, cand esti tanar. Esti inspirat, cand esti indragostit prima oara. Esti inspirat, cand esti indragostit a doua oara. Esti inspirat, cand esti parasit prima oara. Esti si mai inspirat, cand n-astepti inspiratia de la dragoste. Esti inspirat, cand citesti mult. Esti si mai inspirat, cand intelegi ce citesti. Esti definitiv inspirat, cand citesti pentru a zecea oara o carte. Esti inspirat, cand mai poti sa-ti recitesti cartile. Esti inspirat, cand mai pot sa le reciteasca si altii. Esti inspirat, cand stii ce crede lumea despre tine. Esti inspirat, cand te afli mereu in priza. Esti inspirat, cand esti liber. Esti cu atat mai inspirat, cu cat esti mai solicitat. Esti inspirat, daca ai o casa buna. Esti inspirat, daca ai o familie buna.
Esti inspirat, cand vrea si Dumnezeu sa fii inspirat.

Tudor Octavian

joi, 17 septembrie 2009

Muddy Waters


McKinley Morganfield (N.April 4, 1913 – D.April 30, 1983) este numele real al celui cunoscut ca Muddy Waters, un monstru sacru al blues-ului, un om cu o viata tumultoasa, un om care chiar avea ceea ce se cheama in termeni de blues "mileage".
Supranumele de "Tatal blues-ului din Chicago" ar fi suficient pentru a intelege rolul jucat de acesta in dezvoltarea muzicii de gen. Si pentru ca tot vorbim de paternitate, el este tatal biologic al bluesman-ilor Big Bill Morganfield and Larry "Mud Morganfield" Williams.
De o reala inspiratie pentru muzica britanica a anilor "60 (cunoscuta este si influenta sa asupra stilului cunoscutei trupe Rolling Stones), Muddy Watters a fost incadrat pe pozitia 17 in topul celor mai buni artisti ai tuturor timpurilor, top realizat de revista Rolling Stone.
Pseudonimul "Muddy" ii revine inca din copilarie, cind obisnuia sa se joace foarte mult in noroi, ulterior adaugand si termenul Water, deci "Muddy Waters - Ladies and gentleman".
In vara lui 1941 a fost descoperit cu adevarat de Alan Lomax reprezentand Libraria Congresului American, un personaj despre care vom mai vorbi. Acesta i-a inregistrat pentru prima oara vocea pe un disc de vinil (inchipuiti-va ca la vremea aceea echipamentele de inregistrare erau rare, scumpe si voluminoase, studioul portabil fiind intr-un portbagaj de masina). Auzindu-si vocea pe vinil, Muddy s-a ambitionat, si-a dat seama ca poate sa faca mult mai multe in acest sens si a urmat aceasta linie invizibila pe care multi dintre noi poate ca o ignoram atunci cind ea ne face cu ochiul, catre faima.
Ajuns in studiourile fratilor Chess, Muddy nu avea permisiunea de a canta cu proprii lui muzicieni in trupa, dar incet incet si-a castigat acest drept astfel incat 1953 deja inregistra alaturi de cea mai tare formatie de blues din toate timpurile: Little Walter la muzicuta, Jimmy Rogers la chitara, Elga Edmonds la tobe, Ottis Span la pian si Muddy Waters la voce si chitara a doua.
In aceasta perioada ei au inregistrat unele din cele mai reprezentative piese blues, cu sprijinul basistului si compozitorului Willie Dixon. Dintre acestea amintim: Hoochie Coochie Man, I just want to make love to you si I'm Ready.
Muddy impreuna cu Little Walter la muzicuta si Howlin Wolf despre care am vorbit deja, au stapanit scenele de blues din acea perioada.
Mai multe detalii despre acesti interpreti puteti afla pe cale facila urmarind filmul Caddilac Records (2008) sau in profunzime citind una din multele carti despre blues (din pacate netraduse in romana), recomandarea mea fiind Nothing but the Blues scrisa de Lawrence Cohn, cu niste fotografii autentice extraordinare reprezentand oamenii de blues si mediul lor, identificabila printre altele si pe Amazon.

Sursa: www.moodforblues.ro

Si ei canta blues.

Django Reinhardt


Jean-Baptiste Reinhardt, zis Django (* 23 ianuarie 1910 in Liberchies, Belgia; † 16 mai 1953 în Samois-sur-Seine, lângă Paris) a fost un chitarist, compozitor şi şef de formaţie, important interpret al muzicii de jazz. Este considerat întemeietorul jazz-ului european; alături de violonistul Stéphane Grappelli a impus stilul de jazz numit gypsy jazz.

Un état d'âme


"Ne tinem imbratisati unul pe celalalt, in timp ce ne ridicam impreuna in lumina unei noi vieti, care este plina de bucurie si infricosatoare in acelasi timp. Si tocmai in clipa in care povestea este pe punctul de a se transforma in frumusete, s-ar putea ca unul din noi sa spuna cu lasitate: "Asta cere prea mult. Nu pot s-o fac. Plec."
Lumina iubirii trebuie sa straluceasca asupra acelor aspecte din noi ce se furiseaza prin cotloane de nimeni stiute si care ne dau fiori de groaza - acele ramasite ale unor sfasieri anterioare, ce zac ascunse adanc in interiorul nostru.
Se poate, oare, ca scopul unei relatii sa fie acela de a ne deschide ranile? Intr-un fel, da, pentru ca asa are loc vindecarea. Scopul unei relatii intime nu este acela de a fi un loc unde ne putem ascunde slabiciunile, ci mai degraba, unul in care le putem lasa sa plece, noi fiind in siguranta.
E nevoie de tarie de caracter pentru a ramane cu adevarat in misterul unei relatii intime, deoarece e nevoie de forta pentru a indura un fel de chirurgie psihica, o initiere emotionala si psihologica si chiar spirituala.
Noi cautam, in mod inconstient, relatiile care ne provoaca sa ne manifestam individualitatea noastra cea mai inalta si aproape de suflet, tentandu-ne in acelasi timp, sa cadem in tiparele noastre cele mai nevrotice. Pentru a vindeca rana, trebuie mai intai sa o ingrijim. Este ceea ce face ca o relatie intima sa fie atat de incantatoare, dar, in acelasi timp, si atat de dificila. Este o investigatie indrazneata si maiestrita asupra a cine sunt cu adevarat doi oameni si a modului
in ar putea deveni."
Marianne Williamson

miercuri, 16 septembrie 2009

Strigarea muta a modestiei


A poseda. Citisem undeva ca adevarata experienta a libertatii ar fi tocmai a avea lucrul cel mai important din lume fara a-l poseda. Imi pare corect. Niciodata nu m-am simtit mai fidela decat atunci cand mi s-a acordat toata libertatea.
N-am inteles niciodata de unde nevoia asta a mea perpetua de oameni. Dependenta de ei. De a tine mereu legatura. Cumva. Oricum. De a nu ma simti singura. Sau mai bine zis, n-am inteles cum de exista oameni care se simt mult mai bine singuri. Eu si in varf de munte, singura, sunt cuprinsa de dor de oameni. Oameni dragi mie. Mereu o sa existe o persoana pe care mi-as dori-o langa mine. Doar sa-i simt prezenta. Sa nici nu fie nevoie de cuvinte, sa fie de ajuns doar priviri si atingeri tandre. Ce poate fi mai frumos decat a cunoaste pe cel de langa tine, a te cunoaste pe tine totodata. A-i explora milimetru cu milimetru din tot ce inseamna el ca fiinta, gust, miros, idei, visuri, feluri unice de a zambi, de a-si trece mana prin par, ticuri verbale.. Si mai ales, ce poate fi mai frumos decat a-ti fi dor organic de tot ce inseamna el. Astfel ca la prima reintalnire, sa ti se pare si mai frumos si sa simti ca-ti e si mai drag. Sa vrei sa-i dai tot ce ai mai bun din tine, pentru ca merita, pentru ca e o persoana deosebita in viata ta, o persoana care in orice moment iti aduce zambetul pe buze.
Recunosc, mi-e teama de relatii. Mi-e mai degraba teama de ceea ce se numeste relatie in ziua de azi. Si din teama asta combinata totodata cu nevoia de a nu fi singura, de a simti pe cineva alaturi, ma complac in frivolitati ocazionale, imi ofer afectiuni unor oameni care-si cauta refugiu in mine si atat. Apoi pleaca, lasandu-ma in singuratatea mea. Recunosc, nu mi-e bine nici asa.

marți, 15 septembrie 2009

Disident

"Cat de binefacatoare, de fireasca si umana e prietenia, caldura sufletului celuilalt, catre care nu te simti atras ca sa arzi, sa te consumi in disperare, ci atras ca sa te armonizezi, sa te implinesti. Daca exista vreo fericire pe pamant, apoi aceasta e prietenia, dragoste senina, crescuta an cu an, limpede, fara agonii, fara sombrare. (...) Sa poti spune tot, fara teama ca celalalt te va compatimi sau iti va da sfaturi, ci te va intelege numai. Sa stii ca o singura fiinta va intelege pana la fund - si va continua sa te iubeasca dupa aceea."
"Cum izoleaza dragostea de tot ce este organic unui om, de toata tineretea din jurul lui. Poate il izoleaza chiar de viata; se intampla atatea lucruri langa tine, cand iubesti, despre care habar nu ai. E aproape anti sociala dragostea asta nebuneasca, pasiunea."
"Poate ca barbatii nu sunt chiar atat de pacatosi pe cat se crede. Traiesc insa in instantanee, foarte rar in momente eterne. Nu mint cand spun ca o femeie le e draga, dar daca sunt siliti sa repete lucrul acesta, dupa cateva luni, dupa cativa ani, incep sa minta."

Mircea Eliade
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...