miercuri, 30 decembrie 2009

Pas si simple



Yann Tiersen - Pas Si Simple
Asculta mai multe audio Muzica

Şi ajung gîfîind pe peron, trag în piept aerul mirosind a motorină şi gunoi din gară, fumez cu nerăbdare, timpul ăsta tîmpit, nu mai trece odată. Stau cu plăcere, gîndind că habar n-am ce mă aşteaptă, lucru care mă excită la nebunie şi-mi toarnă zeci de întrebări în cap.
Cînd te văd, nu văd, dar simt că mi se luminează faţa şi alerg să te capturez în braţe, să-mi las corpul să-şi manifeste bucuria de a te vedea, constatînd că şi al tău se bucură la fel de mult. E seară, îmi zici că eşti obosită, mergem la cafeneaua aia marfă din gară, un val de linişte mă domină, te plac, din priviri presupun că şi tu, totul e calm şi eu sunt horny, vorbim aproape două ore toate prostiile, normal. Parcă ţi-a mai trecut din oboseală, ceaiul ăla ciudat pare să fi ajutat. Ajungem în micul meu apartament şi ne punem la un film, nu rezistăm mult, am emoţii, dar pofta pe care mi-o imprimi mă face să mă las dus de instincte, uit să mai gîndesc şi astfel gust prima dată sucul plăcerii tale. Am dormit aşa bine, cînd mă trezesc mă uit la tine cu foame, şi încep să te sărut peste tot, uitînd să am grijă să nu te trezesc. Dulce zi de sîmbătă, alături de dulce tu, al cărui nume încă nu-l cunosc.
Păcat că nu putem sau nu ştim să profităm pînă la refuz, de momentele astea exagerat de plăcute, precum gustul unei portocale în gura sărmană a unui flămînd ce nu a gustat portocală toată viaţa. Şi mai sunt şi momentele de luciditate între gurile astea de plăcere în care-ţi zici "nu vreau să mai simt altceva", dar trec, în ignoranţa noastră şi cît timp sunt, le luăm ca şi cum ni s-ar cuveni. Şi mă trezesc.

* textul nu îmi aparţine, dar îl pot accepta ca fiind al meu, în speranţa că mîine mă voi umple de.. fapt, textul aparţine unui tînar bine intenţionat, care susţine că aş reprezenta o sursă de inspiraţie.
Vorba aia.. inspiraţia e ceva care vine. :)

marți, 29 decembrie 2009

Joc şi cîntecel



pink floyd THE THIN ICE
Asculta mai multe audio Muzica


Asta era problema şi motivul pentru care, în fond, totul continua să fie ca înainte de c.a.t.a.i.f.
Odinioară aveam un mic joc: departe în spate, mă tîram adînc spre creier, dincolo de durerea mea, dincolo de planul fizic, acolo în spate, unde nu ploo niciodată, unde totul poate lua formă şi culoare, unde poţi fi Quijote, unde poţi vedea altceva decît mori de vînt. Închizi doar ochii, nu poţi pierde. Sunt chiar acolo şi totodată plec. Abandon, evadăm dincolo. Îmi vine uneori să alerg, să zbor! Vrei să fugim? Hai să fugim!
Dar totuşi, de ce ne grăbim?...
Lucrurile le afli ascultînd un strop de linişte.

If you should go skating
On the thin ice of modern life
Dragging behind you the silent reproach
Of a million tear-stained eyes
Don't be surprised when a crack in the ice
Appears under your feet.
You slip out of your depth and out of your mind
With your fear flowing out behind you
As you claw the thin ice.

joi, 24 decembrie 2009

C.a.t.a.i.f



The Doors - Soul kitchen
Asculta mai multe audio Muzica

Şi pentru că cel mai bun remediu e să te convingi că e aşa, cînd de fapt nu are nicio legătură. O ascundere fără explicaţii de-partea-asta-a-lucrurilor sau pînă cînd într-o bună zi vei binevoi să găseşti o explicaţie.
600 g tăiţei de casă
200 g zahăr
300 ml lapte
2 g vanilie
2 linguriţe de miere
unt
se fierbe laptele. Se pun tăiţeii într-o tavă unsă cu unt, care se dă la cuptor cînd tăiţeii s-au rumenit, se toarnă peste ei laptele clocotit. Se fierbe zahărul cu mierea şi vanilia în puţină apă, apoi se adaugă în tavă. Se lasă cataiful la cuptor pînă cînd este absorbit siropul. Se serveşte cald, stop.

Let me sleep all night in your soul kitchen,
warm my mind near your gentle stove.
Turn me out and I'll wander, baby,
stumbling in the neon groves.


De ce ce?


Vama Veche - De ce?
Asculta mai multe audio Divertisment

miercuri, 23 decembrie 2009

Cuiuţealafulgerului


Cînd tot restul a eşuat, putem biciui ochii cailor, făcîndu-i astfel să doarmă şi să plîngă.
Dispreţul si tristeţea unor fiinţe şi lucruri, unele faţă de altele, nu sunt chiar de blamat. În lipsa lor, n-ar exista acest continuu efort de a plăcea şi de a învăţa pe cei din jur că lumea e plină de plăcere.
Strigarea mută a modestiei. Să fim serioşi.
Mai bine hai sa hoinărim sub clar de lună, să ne abandonăm lumii în aşteptare.
Encomiastic. Laudă-mă şi tu.
N-am alt gînd decît acela de a refuza să gîndesc.
Aştept pe scară, fumînd, să-mi vină vecinul să-l iubesc pînă i se-ntoarce acasă soţia. Pînă doare. Pînă se ţes pînze de aversiune pe care orice vînt de vacanţă sau de dis-po-ni-bi-li-ta-te în activitate le mătură cu totul.
Doo puncte într-un plan. Atît de depărtate şi atît de diferite, deşi aparent asemănătoare, incît ajungi să iubeşti virgulele. Să ajungi să compui cacofonii de dragul virgulelor. Ce plăcută conversaţie.
Adevărul e căcamastae. Dar nu-i nimic!
Mă sună de la Istanbul. Mă grăbesc. Să nu spuneţi nimănui. Mă duc să-mi ridic o statuie din partea dumneavoastră. Cu bine!


Reflecţii celeste

marți, 22 decembrie 2009

Pasul următor



Pink Floyd - Echoes
Asculta mai multe audio Muzica

O masă rotundă şi mare. Niciun cavaler prezent.
Pulpa de portocală zdrobită se prelinge de-a lungul gîndului prelung, dar nu mai lung de şapte mile. Din punct de vedere psihologic, cifra şapte are o poziţie mediană între prea mult şi prea puţin. Ce e mai puţin decît deloc? Un nimic aberant precum unul mai mic decît un ou mare.
Indecenţă obligatorie şi ecranizată. Jurnale intime, dar nu mai intime decît un sărut franţuzesc sau o constrîngere de bale, argotic formulat.
Ideal ar fi să nu-mi pese. Ideal ar fi un ceai fierbinte cu multă lămîie. Şi mai ideal ar fi o cabană la munte.
Numaiinventacărămizipentrupropriuţizid.
Acest new deal expus in termeni precum disciplină, credinţăpatrieşifamilie, pijamale roz şi ceai de tei.
Nu.
Mai mult de atît.
E de-ajuns să simţi că trăieşti (şi nu numai să trăieşti drept acceptare, drept ceva-care-e-bine-să-se-întîmple) pentru ca tu să pari şi mai frumoasă la fereastră, cu ţigara-n mîna-ţi dreaptă, gura-ti veşnic pofticioasă şi ochii mai verzi decît albastrul cerului.
"Puisque la terre est ronde, mon amour, t'en fais pas, mon amour, t'en fais pas."
Să lansezi vorbe dulci spre azur, azur, azur şi sa te trezeşti cu geamul spart, stai în pat fără să-ţi mănînci desertul, copil rău ce eşti şi ce mai contează dacă cioburile nu-s decît un puzzle al paradisului pierdut.
"Du-te-n mă-ta!" (zise unui cui), "nu mă lasă nici măcar să gîndesc în linişte, la naiba."
Da, la naiba cu pusul de beţe-n roate! Ai uitat că jocurile se fac singure?
Te provoc să mă găseşti fără să mă cauţi. Cap ou pas cap?

Ştiai că..

..s-a dovedit că femeile care ating foarte repede starea de orgasm au manifestat totdeauna o atitudine de independenţă in toate aspectele vieţii. Prin extensie, trebuie căutat ca nici în iubire să nu devenim dependenţi unul de celălalt, ci să căutăm fericirea în mod activ.

vineri, 18 decembrie 2009

Preţul unui om cinstit



Nimic de-a face.

marți, 8 decembrie 2009

O istorie a noastra, a romanilor, un pic diferita de ce ni s-a predat...

M-am intrebat de multe ori care este motorul schimbarilor pozitive intr-o societate si trebuie sa recunosc ca de cele mai multe ori sunt tinerii, care refuza sa accepte un adevar relativ, mincinos, contestabil.

Ei sunt cei ce nu sunt legati de interese politice ori religioase de moment, ei sunt cei care cauta un adevar absolut... Deci pe ei ii indemn sa-si intrebe profesorii de istorie si de limba romana:

Cat la suta din Dacia a fost cucerita de romani?

Si daca profesorul stie raspunsul: 14 % din teritoriul Daciei (care se intindea de la vest la est, de la lacul Constanta - Elvetia de azi si pana dincolo de Nipru), urmeaza alta intrebare:

Cati ani au ocupat romanii acei 14% din teritoriul Daciei?

Si daca profesorul va raspunde: numai 164 ani, atunci puteti merge la urmatoarea intrebare:

Soldatii "romani" chiar veneau de la Roma si chiar erau fluenti in limba latina?

Aici le va fi si mai greu sa va raspunda, caci acei soldati "romani" vorbeau orice limba numai latina nu! Cohortele aflate pe pamantul Daciei cuprindeau soldati din diferite parti ale imperiului roman, uneori foarte indepartate.

Gasim Britani din Anglia de azi, Asturi si Lusitanieni din peninsula Iberica, Bosporeni din nordul Marii Negre, Antiocheni din regiunile Antiochiei, Ubi de la Rin, din partile Coloniei, Batavi de la gurile acestui fluviu, Gali din Galia, Reti din partile Austriei si Germaniei sudice de azi, Comageni din Siria, pana si Numizi si Mauri din nordul Africii (C.C.Giurescu, Istoria Romanilor, I, 1942, p.130).

Si ultima intrebare:

Cum a fost posibil ca intr-un asa de scurt interval istoric TOATA populatia Daciei sa-si uite limba si sa invete o limba noua, limba latina, de la niste soldati "romani" care nici ei nu o vorbeau?

Cand toate popoarele civilizate din lume initiaza, desfasoara si promoveaza valorile istorice care le indreptatesc sa fie mandre de inaintasii lor, gasim opinia unor astfel de "adevarati romani", care, nici mai mult, nici mai putin, spun despre formarea poporului daco-roman: "Soldatii romani au adus femeile si fetele dace in paturile lor si asa s-au nascut generatii de copii, care invatau numai limba latina de la tatal lor!!?? soldatul "roman"..."

Cum or fi venit ele din Moldova de azi, din Basarabia, de pe Nistru, Bug si de pe Nipru, acele sotii si fete de traco-geti si carpi, de la sute si sute de kilometri departare ca sa fie "fecundate" de soldatii "romani"?

Dupa parerea stimabililor, femeile daco-gete erau si "curve", ba chiar si mute, nefiind in stare sa-si transmita limba stramoseasca copiilor lor! Cat despre noi, urmasii lor, cum ne-am putea numi altfel decat "copii din flori" aparuti dintr-o aventura amoroasa a intregii populatii feminine daco-gete, la care masculii autohtoni priveau cu "mandrie", asteptand aparitia "samburilor" noului popor si grabindu-se, intre timp, sa invete cat mai repede si mai bine noua limba, limba latina, cand de la sotii, cand de la fiicele lor (iubite ale soldatilor romani cuceritori) ba chiar si direct, de la soldatii romani navalitori ce le-au injosit caminele....

La Centrul Cultural Roman, pe data de 26 octombrie 1999, am aflat de la o alta somitate, de origine romana, prof. dr. in arheologie Ioan Pisso, ca dacii au invatat latina, de la romani, prin baile de la Sarmisegetuza lui Traian!

De ce prin baile romane si de la niste soldati cam fara haine pe ei?!

Nu prea stiu ce a vrut sa spuna stimabilul profesor din Cluj despre barbatii daci, dar cred ca nici un roman, nici macar in joaca, nu are voie sa faca o astfel de afirmatie decat daca... de fapt tot dansii ne spun ca ne tragem din "doi barbati cu... brate tari"! Astfel de declaratii "istorice" te fac sa-ti doresti sa fii orice, numai roman nu!

Domnilor, Dacia a fost cotropita de romani in proportie de numai 14% si pentru o perioada istorica foarte scurta, de 164 de ani. 86% din teritoriul Daciei nu a fost calcat de picior de legionar roman.

Este greu de crezut ca intr-o asa de scurta perioada istorica, dacii sa fi invatat latina, fara ca pe 86% din teritoriul lor sa-i fi intalnit pe soldatii romani. Dar daca nu de la romani au invatat dacii latina, atunci de la cine? - se intreaba aceiasi demni urmasi ai lui Traian...

Herodot ne spune ca, cel mai numeros neam din lume, dupa indieni, erau tracii. Iar Dio Casius ne spune si el: "Sa nu uitam ca Traian a fost un trac veritabil. Luptele dintre Traian si Decebal au fost razboaie fratricide, iar Tracii au fost Daci". Faptul ca dacii vorbeau "latina vulgara", este "un secret" pe care nu-l stiu numai cei ce refuza sa-l stie.

"Cand sub Traian romanii au cucerit pe daci la Sarmisegetuza n-au trebuit talmaci", afirma Densusanu si asta schimba totul. Deci, dacii si romanii vorbeau aceeasi limba! Daca astazi se considera ca 95% din cunostintele acumulate de omenire sunt obtinute in ultimii 50 de ani, sa vedem cum si notiunile noastre despre istoria poporului daco-roman pot evolua.

Cand nu de mult s-a publicat teoria evolutiei speciei umane in functie de vechimea cromozomiala, s-a ajuns la concluzia ca "prima femeie" a aparut in sud-estul Africii. Urmatorul pas urias a fost in nordul Egiptului, iar de aici, in Peninsula Balcanica.

Cand profesoara de arheologie lingvistica Marija Gimbutas, de la Universitatea din Los Angeles, California, a inceput sa vorbeasca despre spatiul Carpato-Dunarean ca despre vatra vechii Europe, locul de unde Europa a inceput sa existe, am fost placut surprins si m-am asteptat ca si istoricii nostri sa reactioneze la fel.

Dar, din partea lor am auzit numai tacere. Cand profesorii Leon E. Stover si Bruce Kraig in cartea "The Indo-European heritage", aparuta la Nelson-Hall Inc., Publishers, 325 West Jack son Boulevard, Chicago, Illinois 60606 , vorbesc la pagina 25 despre Vechea Europa a mileniului 5 i.d.H., care-si avea locul in centrul Romaniei de azi, sa nu fim mandri?

Cand studiile de arheologie moleculara ne indreptatesc sa ne situam pe primul plan in Europa ca vechime, nu-mi este usor sa le raspund unor persoane care nu citesc nici ceea ce spun inteligent altii despre noi si nici macar ce scriu eu. Studii impecabile cromozomiale, la nivel de mitocondrie, folosind PCR (polimerase chain reaction), pot determina originea materna a unor mumii vechi de sute si mii de ani.

Teoria genoamelor situeaza spatiul Carpato-Dunarean ca fiind, nici nici mai mult nici mai putin decat, locul de unde a inceput Europa sa existe, locul unde acum 44.000 de ani sosisera primele 3 Eve si primul Adam... Cand am scris "Epopeea Poporului Carpato-Dunarean" si volumele "Noi nu suntem urmasii Romei", "In cautarea istoriei pierdute" si "Calatorie in Dacia - tara Zeilor", m-am bazat pe astfel de cercetari, dar si pe cartea unei somitati in domeniul preistoriei Europei, D-l V. Gordon Childe, profesor la Universitatea din Oxford, Anglia, caruia i se publica, in anul 1993, la Barnes & Noble Books, New York, "The History of Civilization", "The Aryans".

El exploreaza intr-un mod fascinant originea si difuzarea limbilor in Europa preistorica. Intre paginile 176-177 publica si o harta aratand leaganul aryenilor in timpul primei lor aparitii; si minune mare, spatiul Carpato-Dunarean este cel vizat!

Cand roata, plugul, jugul, caruta cu doua, trei si patru roti apar pentru prima data in lume pe teritoriul nostru, dacic, cand primul mesaj scris din istoria omenirii se gaseste tot pe teritoriul nostru, la Tartaria, cand primii fermieri din Europa sunt descrisi pe acelasi spatiu, intr-o perioada cand Anglia abia se separa de continent si din peninsula devenea insula - 6,500 i.d.H., (vezi John North, "A new interpretation of prehistoric man and the cosmos", 1996, Harper Collins Publishers, 1230 Avenue of Americas, New York , 10020, Chronology), nu-ti vine a crede ca tocmai cei pentru care aduni aceste informatii formidabile despre poporul si spatiul pe care il ocupa tara noastra, te deceptioneaza!

Nu de mult, la Primul Congres International de Dacologie, Bucuresti, hotel Intercontinental, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac ne vorbea despre "Codex Rohonczy", o cronica daco-romaneasca, insumand 448 pagini, scrisa in limba romana arhaica, "latina vulgara", cu alfabet geto-dac! Pe fiecare pagina se aflau scrise circa 9-14 randuri.

In text sunt intercalate 86 de miniaturi executate cu pana, care prezinta diferite scene laice si religioase. Directia scrierii este de la dreapta la stanga si textul se citeste de jos in sus. Descoperim ca in bisericile vechi, daco-romanesti, cultul ortodox se exercita in limba "latina vulgara", chiar pana in secolele XII-XIII, cand s-a trecut la oficierea cultului in limbile greaca si slavona.

Codexul cuprinde mai multe texte, ca "Juramantul tinerilor vlahi", diferite discursuri rostite in fata ostasilor vlahi inaintea luptelor cu migratorii pecenegi, cumani, unguri, o cronica privind viata voievodului Vlad, care a condus Vlahia intre anii 1046-1091, imnul victoriei vlahilor, condusi de Vlad asupra pecenegilor, insotit de note muzicale etc.

Atunci se mira si se intreaba, pe buna dreptate, domnul profesor doctor in istorie Augustin Deac: "De ce institutele de specialitate ale Academiei Romane au ramas pasive la descoperirea si descifrarea acestui document istoric, scris in limba dacoromana, latina dunareana, intr-un alfabet geto-dacic existent de milenii, cu mult inaintea celui latin al romanilor?"

Dar, dupa orientarea ideologica ce o au, cei sus amintiti ar fi preferat ca acest diamant sa nu se fi descoperit. Academia Romana ar fi trebuit sa organizeze o mare sesiune stiintifica cu caracter nu numai national, cat mai ales international. Dar si ei, la fel ca si "romanii adevarati", vajnici urmasi ai lui Traian, vor sa arate omenirii ce inseamna sa fii umil si sa-ti dispretuiesti stramosii, trecutul si neamul...

Faptul ca NOI, Romanii, suntem stramosii tuturor popoarelor latine si nicidecum o ruda marginala a latinitatii, ar trebui sa ne faca sa ne mandrim si nicidecum sa cautam contra argumente, precum cei lipsiti de intelepciune care isi taie cu sarg craca de sub picioare...

Acest articol este extras dintrun text ce apartine Dr. Napoleon Savescu, Fondator & Presedinte al "Dacia Revival International Society" of New York


sursa: www.roaim.com

Servituţi sau constrîngeri sau bale



Led Zepplin - Whole Lotta Love
Asculta mai multe audio Muzica

Unde te vei fi aflînd, unde ne vom afla de azi înainte, două puncte într-un univers inexplicabil, aproape sau departe, două puncte care se îndepărtează şi se apropie cu de la sine putere.

luni, 7 decembrie 2009

Exact la asta mă gîndeam şi eu

"Oamenii se consideră prieteni, deoarece coincid cîteva ore pe săptămînă pe o sofa, la un film, uneori într-un pat, sau pentru că fac aceeaşi muncă la birou. În tinereţe, la cafenea, de cîte ori iluzia identităţii cu camarazii nu ne-a făcut fericiţi! Identitate cu bărbaţi şi femei cărora abia dacă le cunoşteam un fel de a fi, o formă de a se dărui, un profil. Îmi amintesc cu o limpezime în afara timpului de cafenelele din Bucuresti în care reuşeam pentru cîteva ceasuri să scăpăm de familie şi de obligaţii, intram pe un teritoriu de fum şi încredere în noi înşine şi în prieteni, ajungeam la ceva care ne consola de precaritate, făgăduindu-ne un fel de nemurire. Şi acolo, la 20 de ani, am rostit cuvintele noastre cele mai lucide, ne-am cunoscut sentimentele cele mai adînci, am fost ca nişte zei ai jumătăţii de Wembley şi ai romului cubanez. Cîntec de cafenea, cielito lindo. Strada, apoi, era ca o expulzare, întotdeauna, îngerul cu spada care aruncă flăcări dirijînd traficul pe Iuliu Maniu si Unirii. Acasă, că-i tîrziu, la treburi, la patul conjugal, la ceaiul de tei pentru bătrîna, la examenul de poimîine, la iubita ridicolă care citeşte romane de Sandra Brown şi cu care ne vom căsători, n-avem scăpare."

Morelliana



Carl Orff- O fortuna
Asculta mai multe audio Diverse

"Mă gîndesc la gesturile uitate, la feluritele atitudini şi cuvinte ale bunicilor, încetul cu încetul pierdute, nu moştenite, căzute pe rînd din arborele timpului. Azi-noapte am găsit o lumînare pe o masa şi, în joacă, am aprins-o şi m-am dus cu ea pe coridor. Curentul stîrnit de mişcare era gata s-o stingă, atunci am văzut ridicîndu-se singură mîna mea stîngă, făcîndu-se căuş, ocrotind flacăra cu un abajur viu care îndepărta curentul. Pe cînd focul se redresa iar, m-am gîndit că acest gest fusese al nostru, al tuturor (am gîndit al nostru şi am gîndit bine, sau am simţit bine) vreme de mii de ani, în cursul Epocii Focului, pînă ce ne-au schimbat-o cu lumina electrică. Mi-am imaginat alte gesturi, cel al femeilor ridicandu-şi marginea fustelor, cel al bărbaţilor căutînd mînerul spadei. Ca şi cuvintele pierdute ale copilăriei, ascultate pentru ultima oară la bătrînii care mureau. La mine acasă nu mai zice nimeni "scrinul cu camfor" , nimeni nu mai vorbeşte de "pirostrii de vatră". Ca şi melodiile timpului, valsurile din anii 20, polcile care-i emoţionau pe bunici.
Mă gîndesc la obiectele acelea, la cutiile, la ustensilele care apar uneori în hambare, în bucătării sau prin cotloane şi a căror folosinţă nu o mai poate explica nimeni. Vanitatea de a crede că înţelegem lucrările timpului: el îşi ingroapă morţii şi păstrează cheile. Numai în vise, în poezie, în joacă - a aprinde o lumînare, a umbla cu ea în mînă pe coridor - ne apropiem uneori de ceea ce am fost înainte de a fi acest ceva care cine stie dacă suntem."

duminică, 6 decembrie 2009

Totuna


Aparenţa unei uşurări a conştiinţei: a găsi, a încerca să se explice, a spune adio pe veci.


Promisoriu


Partea proastă e că, poate, lucrurile s-au şi legat, iar eu nu mi-am dat seama, am rămas în urmă ca bătrînii care aud vorbindu-se de cibernetică şi dau încet din cap, gîndindu-se că a cam venit ora supei de tăiţei.


sâmbătă, 5 decembrie 2009

De ce atît de departe de zei


"Cînd am avut prima mea cauză, nu credeam în Dumnezeu, mă iubeam pe mine însumi şi nu mai iubeam nimic altceva, eram ceea ce voiam, şi voiam să fiu ceea ce eram, şi nu eram constrîns nici de Domnul şi nici de nimic altceva... Din pricina asta îl implorăm pe Dumnezeu să ne scape de Dumnezeu şi să aflăm adevărul bucurîndu-ne de el in vecii vecilor, acolo sus unde îngerii supremi, musca şi sufletul sunt toţi egali, acolo unde mă aflam eu şi unde doream asta şi asta era ceea ce doream..."

Meister Eckhart
predica Beti pauperes spiritu

vineri, 4 decembrie 2009

Asa bine



Ar putea fi asa bine impreuna, da, asa bine impreuna,
ar putea fi asa bine impreuna, da, ar putea, stiu ca ar putea
Iti spun minciuni, am sa-ti spun oribile minciuni,
iti spun minciuni, iti spun oribile minciuni.

Iti povestesc despre lumea pe care-o vom inventa,
o lume desfranata, fara lamentari,
intreprindere, expeditie,
invitatie si inventie.
Da, asa bine impreuna, ah, asa bine impreuna,
ar putea fi asa bine impreuna, da, ar putea, stiu ca ar putea.

Timpul incare astepti te sustrage placerii, decapiteaza ingerii pe care-i distrugi,
ingerii se bat, ingerii plang,
ingerii danseaza si ingerii mor.
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...