Cuiuţealafulgerului

Cînd tot restul a eşuat, putem biciui ochii cailor, făcîndu-i astfel să doarmă şi să plîngă.
Dispreţul si tristeţea unor fiinţe şi lucruri, unele faţă de altele, nu sunt chiar de blamat. În lipsa lor, n-ar exista acest continuu efort de a plăcea şi de a învăţa pe cei din jur că lumea e plină de plăcere.
Strigarea mută a modestiei. Să fim serioşi.
Mai bine hai sa hoinărim sub clar de lună, să ne abandonăm lumii în aşteptare.
Encomiastic. Laudă-mă şi tu.
N-am alt gînd decît acela de a refuza să gîndesc.
Aştept pe scară, fumînd, să-mi vină vecinul să-l iubesc pînă i se-ntoarce acasă soţia. Pînă doare. Pînă se ţes pînze de aversiune pe care orice vînt de vacanţă sau de dis-po-ni-bi-li-ta-te în activitate le mătură cu totul.
Doo puncte într-un plan. Atît de depărtate şi atît de diferite, deşi aparent asemănătoare, incît ajungi să iubeşti virgulele. Să ajungi să compui cacofonii de dragul virgulelor. Ce plăcută conversaţie.
Adevărul e căcamastae. Dar nu-i nimic!
Mă sună de la Istanbul. Mă grăbesc. Să nu spuneţi nimănui. Mă duc să-mi ridic o statuie din partea dumneavoastră. Cu bine!